Roma – Smaranda Acatrinei

1. Parfumul

V-am mai povestit despre prietena mea, Claudia. Cea care mă învață să fac primii pași în ale scrierii (autobiografice sau nu). Acum vreo două săptămâni, Claudia n-a mai rezistat tentației și chemării imperative a Romei, așa că și-a luat inima în dinți, a sărit în avion, și s-a gândit să ne ia și pe noi, prietenele ei de acasă, în bagajul inimii sale. Și așa m-am plimbat săptămâna trecută pe străzile Romei, văzute prin ochii ei, și m-am pus să scriu cuminte exerciții, imaginându-mi că sunt în Giardino degli Aranci și că văd orașul etern la picioarele mele.

Iar unul dintre exercițiile Claudiei vorbea despre parfumul sau parfumurile pe care ne place să le purtăm, într-o zi obișnuită sau într-o zi specială. Sau într-o călătorie. Ceea ce mi-a reamintit de călătoria mea de acum doi ani la Roma. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc cât și cum mă definește parfumul sau parfumurile pe care le port. Și mi-a trezit și mie, subit și puternic, dorul de orașul ăsta incredibil de frumos. Și m-am gândit că aș putea să fac un „kit” de călătorie, către ce destinație vă doriți voi cel mai tare în acest moment, sau către ce destinație aveți nevoie să vă îmbarcați, ca să vă redescoperiți, sau ca să descoperiți cine sunteți atunci când nu sunteți acasă. Așa cum se întâmplă când ești în Roma. Un kit care începe cu un parfum.

Dintotdeauna mi-a plăcut la nebunie citatul ăsta:

I hope to arrive at my death late, in love and a little drunk.
And wearing an unforgettable perfume, aș zice eu.

Am cinci parfumuri cu care mă dau pe rând, zilele astea, în funcție de ce am de făcut. Care nu sunt tot timpul aceleași, pentru că, de fapt, am zece parfumuri în dulap, ca să pot să alternez atunci când mă plictisesc. Însă parfumul zilelor mele cu totul speciale e complet diferit și complet inconfundabil. Și irepetabil, în același timp. Pentru că e parfumul vieții mele: cu note de cafea amară, neapărat la ibric, în răcoarea dimineții, și cu subnote de croissant proaspăt sau biscuiți cu speculoos, în zilele ploioase; cu extract de parfum de cărți, multe, noi și vechi, cerneală de tipografie, hârtie îngălbenită, sau nouă, și lipici de legătorie; cu note de vârf de briză de mare, fie ea și doar de la o lumânare parfumată, chemând țipetele pescărușilor, doar ghicite, în aerul care stă, greu și fierbinte; cu mijloc de măr oxidat și miez de pâine din șampania franțuzească pe care o cumpăr într-o zi de marți pentru că merit, sau de piper, ciocolată și dulceață de vișine din Shirazul pe care îl desfac într-o joi de noiembrie, tot pentru că merit; cu asortiment de brânză maturată și gorgonzola piccante, și cu vârfuri olfactive de curmale coapte și lipicioase; cu arome subtile de busuioc și sos bolognese, ca înghețata pe care am mâncat-o în Parma acum doi ani (cu aromă de spaghete bolognese, da, genială!); cu bază de tei și gardenie, și cu finisaj de aeroport gălăgios și răcoros, cu cafeaua (sau mimosa) pe care o beau, indiferent de oră, doar ca să pot să asociez momentul plecării cu un miros și să mi-l impregnez în parfumul zilelor mele.

Când călătoresc, nu mă dau cu parfum. Pentru că vreau să absorb destinația mea cu totul, chiar și prin porii fiecărui centimentru de piele. Pentru că vreau să mă desprind atât de complet și de profund de cine sunt atunci când sunt acasă, încât nu vreau să îmi păstrez nici măcar parfumul. Pentru că vreau să îmi amintesc fiecare clipă și fiecare secundă a călătoriei, asociind-o cu parfumurile și aromele pe care le întâlnesc acolo unde mă duc. Pentru că oriunde aș fi și oriunde aș călători, vreau să las să mă transforme până și în preferința pentru un parfum sau altul.

Când am călătorit ultima oară în Roma, am avut parfumul răcoros al marmurii din Villa Borghese, din San Pietro și din Vaticanul infinit de frumos. Cu vârfuri inconfundabile de gelato și de pizza Capricciosa, și cu notele aftershave-ului chelnerului de la trattoria micuță de lângă apartamentul unde am stat, care râdea de mine și de prietena mea pentru că amândouă comandam același lucru. Cu mijloc de parfum de baloane de săpun din Piazza del Popolo și cu bază de briză umedă din fața fântânii Trevi.

*Bernini – Apollo și Dafne, Villa Borghese*

Există câteva constante în viețile noastre. Câteva puncte fixe, reconfortante, care ne ancorează și ne conduc adânc rădăcinile către miezul inimii noastre. Unul dintre ele ar fi că parfumul e o declinare a frumuseții pe care o căutăm și de care avem nevoie. Altul ar fi că avem cu toții nevoie de o călătorie la Roma, într-un punct sau altul al poveștii noastre. Pentru că Roma este viața însăși. Pentru că Italia e „una terra di santi, poeti, navigatori e campioni d’Europa”. Și, brusc, după o finală de campionat de fotbal, descoperim că viața revine încetul cu încetul în fiecare dintre noi. Cu parfumul ei, diferit, schimbător sau stabil, după cum ne spune nasul, instinctul, inima și speranța.

Și, ca orice călătorie, și cea la Roma trebuie revizitată sau refăcută, mai des, sau mai rar, după cum simte călătorul. Pentru că ăsta este unul dintre marile privilegii, de care nu ne bucurăm îndeajuns: Roma întotdeauna ne mai dă o șansă. Să îi descoperim toate parfumurile, sau să descoperim cum parfumul ei, decantat timp de milenii, reușește să îl facă pe al nostru de neuitat. Să ne dăm seama cine suntem față de ultimul popas în Piazza di Spagna, sau față de ultima fotografie pe care am făcut-o cu Colosseumul. Care să încăpățânează să rămână spectaculos, de oricâte ori l-ai vedea.

Cred că anul acesta voi ajunge din nou la Roma. Simt că parfumul vieții mele are nevoie de albastrul imaculat al cerului roman deasupra podului Sant’Angelo. Vă țin la curent. Dar până atunci, îmi pregătesc kitul de călătorie.

Sunt o sentimentală. Da, plâng la filme și la operă, și nu o dată mi-au dat lacrimile ascultând muzică clasică interpretată sublim. Mă atașez de oameni total, iremediabil, și de lucruri și amintiri, iar frumusețea și arta îmi umplu inima de bucurie și emoție. Fiind, așadar, sentimentală, pentru aniversarea mea de 40 de ani mi-am dorit să văd Roma. Era prima mea călătorie complet singură, unde totul era făcut de mine, de la rezervări pentru zbor și cazare, până la itinerar și muzee. Mi-a fost teamă puțin, recunosc. De orașul străin, de străzi, de necunoscut, dar mai mult mi-am dorit să o văd. Primul lucru pe care l-am făcut după ce am ajuns la cazare a fost să ies să mă plimb (cum aveam să fac de atunci în fiecare călătorie). Și recunosc, în momentul în care am ajuns în piața din fața catedralei San Pietro, mi-au dat lacrimile.

Simplul fapt de a reuși să ajung până acolo mi-a dat, dintr-o dată, o energie imensă și o bucurie atât de mare, cum nu mai simțisem de foarte mult timp. Și mi-am dat seama că ne cuibărim în rutina cea confortabilă și sigură și urmăm cu conștiinciozitate pașii predeterminați ai planului fiecărei zile, fără să ne dăm seama că, de fapt, ne ascundem în spatele siguranței oferite de predictibilitate și control, sacrificând fericirea, bucuria și uimirea pe care ți-o poate aduce pasul făcut dincolo de bariere. Mai mult, teama de necunoscut ne împiedică să avem atât de multe bucurii înălțătoare și să pierdem atât de multe momente de sărbătoare a ochilor, a sufletului și a minții, pentru simplul fapt că nu reușim să anticipăm în totalitate toate mișcările atunci când suntem într-un loc necunoscut, așa cum o facem când suntem acasă. Ne temem să suferim, ne temem să râdem și ne temem să plângem. În esență, ne este frică să trăim.

Am mers prin Roma timp de cinci zile cum nu credeam că aș putea vreodată să merg. Am ajuns la programări la muzee la timp (deși, privind în urmă, îmi dau seama că le-am făcut (un pic) inconștient) și mi-am umplut sufletul de bucurie și de frumusețe. Printre altele, l-am văzut pe Papa Francisc.

Dacă Muzeele Vaticanului sunt fabuloase și pline de artă și frumos (nu mai punem Capela Sixtină, dar tocmai asta e problema, că e cu mult mai mult decât Capela Sixtină!), la fel de spectaculos e Palatul Quirinale (adică reședința președintelui Italiei), care da, se poate vizita atunci când președintele nu e acolo. Ba, mai mult, dacă alegeți turul ghidat în italiană e gratuit, se plătește doar ceva simbolic pentru rezervarea online, pentru că ghizii sunt voluntari, studenți ai Facultății de Istorie și veterani din armata italiană.

Totul în Roma e despre artă și despre papi. În goana lor neobosită după nemurire, papii din istorie au lăsat un oraș gemând de capodopere, de sculptură, de catedrale și palate. Roma e cu mult mai mult decât Trevi și Colosseum. Ceea ce m-a făcut să mă îndrăgostesc a fost modul în care orașul ăsta te surprinde cu frumusețea sa la fiecare colț. Pentru că ieși de pe o străduță și, dintr-o dată te afli în fața unei priveliști inegalabile. Pentru că forurile romane sunt în picioare și îți amintesc trecutul glorios al Romei, dar și faptul că viața e trecătoare, pentru noi toți. Ne petrecem zilele citind una și aceeași pagină din marea carte a lumii, și, uneori, rareori, frunzărim încă alte vreo câteva, doar pentru că riscul și eșecul ne sperie mult mai tare decât toate bogățiile care se pot ascunde în spatele unor pagini îndepărtate și complicate.

Da, e greu la 40 de ani să ieși din carapacea etichetelor sociale. Dar dacă mă întrebați pe mine, e vital. Uneori, întregul nostru potențial se află tocmai dincolo de rutină și etichete. Într-un fel, așa este și Roma: un oraș întreg ca o femeie matură. Încă păstrează ruinele trecutului și ale iubirilor uitate, dar tot în ea se află palate fabuloase și bogății nemaivăzute și se află înțelepciune și relaxare, și înțelegere față de cei care privesc din afară, chiar dacă privesc pentru o secundă sau pentru o viață și, peste toate acestea, e sigură pe ea și pe frumusețea ei, pe bogățiile pe care le va păstra tot restul vieții. Roma îți spune la fiecare pas să trăiești prezentul și să te bucuri de ce ai. Îți arată bogățiile pe care le-a adunat în fiecare ungher și cotlon și apoi îți povestește surâzătoare dar și puțin ironică cum au visat la nemurire cei care le-au ridicat.

Nu cred că există loc mai potrivit să îți depășești barierele și să începi, cu adevărat, să te bucuri de viață. Orice oraș, orice țară ai vizita pe lume, Roma rămâne „cetatea eternă”, bogată, frumoasă, sigură, iubitoare și relaxată.