Despre comunitate

Eu cred în comunitate. Sunt o romantică, veți spune, o naivă iremediabilă. Probabil. Dar eu continui să cred în puterea noastră, atunci când reușim să ridicăm privirea din pătratul în care ne învârtim inert și să privim dincolo, către celălalt. Cred în puterea unui zâmbet, în puterea deschiderii către cel din fața ta. Cu toate… Citește în continuare Despre comunitate

Adevărul despre Istanbul

Viața te dărâmă. Corpul sau mintea, din când în când, se decid să îți îndepărteze orice iluzie ai avea de control asupra propriei persoane și să te răstoarne, din senin, până în adâncimi la care nu credeai să ajungi vreodată. Cel mai adesea, ajungi înapoi doar lăsând timpul să repare stricăciunile și retrăgându-te în interior,… Citește în continuare Adevărul despre Istanbul

Parisul copilăriei mele

Copilăria mea s-a petrecut în jurul cărților. Și al pianului, desigur, dar am învățat să citesc înainte de a putea să cânt la pian, astfel încât cărțile au fost primele. Pentru că eu citeam, treptat, la fel au făcut și copiii vecinilor, partenerii mei de joacă și de vise, iar în scurt timp am ajuns… Citește în continuare Parisul copilăriei mele

Roma, matură și eternă

Sunt o sentimentală. Da, plâng la filme și la operă, și nu o dată mi-au dat lacrimile ascultând muzică clasică interpretată sublim. Mă atașez de oameni total, iremediabil, și de lucruri și amintiri, iar frumusețea și arta îmi umplu inima de bucurie și emoție. Fiind, așadar, sentimentală, pentru aniversarea mea de 40 de ani mi-am… Citește în continuare Roma, matură și eternă

Vinul care mă merită

E vineri. Sfârșit de septembrie. O vară indiană, capricioasă, cu soare mult și seri reci. Mi-am turnat un pahar cu vin, și am ales un pahar care se numește La Divina, pentru un Shiraz special din 2014. Acum doi ani, cred, la o degustare, cel care prezenta vinurile mi-a spus o replică pe care mi-am… Citește în continuare Vinul care mă merită

Viața ca un roman

Zilele astea stau mult cu tata. E frustrat de faptul că trebuie să stea în casă și atunci are chef de povești. Vedeți, el a fost tot timpul un om activ. Nu-s multe obstacolele care au reușit să îl oprească. Aș zice chiar că, de câțiva ani încoace doar a încetinit, atât. Iar statul în… Citește în continuare Viața ca un roman

Cordoba. Când timpul se oprește

Când călătorești cu autocarul prin Europa, ai ocazia să experimentezi senzația ciudată a deplasării în timp. Autogările moderne, anonime, cu destinație în principal utilitară, aparțin fără îndoială timpului prezent. Unde totul trebuie să fie cât mai simplu, pentru a putea fi perceput într-o fracțiune de secundă de simțurile noastre atrofiate, și cât mai clar organizat,… Citește în continuare Cordoba. Când timpul se oprește

Sevilla! Și inima mea cântă

Smaranda Acatrinei

Uneori, când simți că începi să te cufunzi în monotonia ritmului care te înconjoară și că nu reușești să îți mai distingi chipul și sufletul din marea de chipuri și suflete care se mișcă în aceeași cadență zilnică, trebuie să pleci în Spania. De ce tocmai în Spania? Simplu. Pentru că acolo îți găsești castelele construite demult, din vise și speranțe, un pic dărâmate de seriozitatea trecerii anilor sau poate, cine știe, încă în picioare, printr-un miracol, dar și pentru că acolo intri într-un timp care curge altfel, dilatat, din cauza soarelui leneș de amiază. Acolo, în răcoarea și susurul necontenit al fântânilor din curțile interioare, la umbra portocalilor și palmierilor, începi să îți redescoperi felul în care îți funcționează mintea și îți amintești cum e să îți asculți inima.

În Sevilla, oamenii sunt simpli și direcți, viața e dulce și nimeni nu se grăbește nicăieri niciodată. Pe străzile răcoroase…

Vezi articolul original 943 de cuvinte mai mult

Sevilla! Și inima mea cântă

Uneori, când simți că începi să te cufunzi în monotonia ritmului care te înconjoară și că nu reușești să îți mai distingi chipul și sufletul din marea de chipuri și suflete care se mișcă în aceeași cadență zilnică, trebuie să pleci în Spania. De ce tocmai în Spania? Simplu. Pentru că acolo îți găsești castelele… Citește în continuare Sevilla! Și inima mea cântă

Povești de pe drumul mătăsii

Drumul mătăsii e drumul poveștilor Șeherazadei și e drumul sultanului, fie el Harun Al-Rașid sau Suleyman, e calea prin deșertul ucigător pe care ar trebui să pășești cu grijă, să nu sperii magia. E legătura dintre Europa și Asia, dincolo de kilometri, autostrăzi, hărți și busole, e conexiunea inexorabilă dintre două universuri pereche, surori, despărțite… Citește în continuare Povești de pe drumul mătăsii